Înapoi la știri

Polițiștii din Satu Mare luptă împotriva discriminării

11 Feb 2024
3 minute min
Maria Popescu
La Hotel Aurora Satu Mare, marți, 5 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au participat la ateliere de formare organizate de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității București în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome - E-Romnja București. Atelierele de formare au fost coordonate de doamna Anca Nica, din cadrul Departamentului Femei Rome al asociației E-Romnja, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare. La acestea au participat și reprezentanți ai Instituției Prefectului Satu Mare - doamna Rozalia Bondrea și ai DGASPC Satu Mare - doamna Claudia Popa. Atelierele au fost adresate polițiștilor din structurile de prevenire, ordine publică și siguranță școlară și au făcut parte din proiectul național ,,FĂRĂ DISCRIMINARE”, inițiat de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității București. Scopul acestora a fost de a reduce abandonul școlar în rândul femeilor rome prin abordarea intersecțională și metode de intervenție pentru prevenirea abandonului școlar și a căsătoriilor timpurii. Prin discuții interactive, dezbateri și prezentări, au fost abordate aspecte relevante despre violența domestică și efectele acesteia asupra victimelor, precum și factorii care determină sau facilitează abandonul școlar. De asemenea, s-au discutat stereotipurile și prejudecățile despre fetele și femeile rome și consecințele practicilor similare căsătoriei între minori. Pe parcursul atelierelor, au fost prezentate studii de caz și metode de bună practică aplicate cu eficiență de către specialiștii Asociației E-Romnja și polițiștii sătmăreni. Scopul final al acestor ateliere de formare a fost de a încuraja o mai bună comunicare și intervenție în cazul unui abuz sau a unei victime minore, precum și de a identifica potențiale victime și de a oferi sprijin și suport pentru prevenirea abandonului școlar în rândul femeilor rome.
Alte postari din Social
Social

Guvernul alocă peste 20 milioane lei pentru centre pentru persoane vulnerabile

Guvernul României a decis, în cadrul ședinței de astăzi, să aloce suma de peste 20 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, conform inițiativei Ministerului Muncii și Ministerului Dezvoltării. Acești bani vor fi utilizați pentru finanțarea unor centre rezidențiale destinate persoanelor adulte cu handicap și căminelor pentru persoane vârstnice.

Social

Protopopiatul Ortodox Satu Mare susține Secția de Oncologie a Spitalului

Protopopiatul Ortodox Satu Mare, sub binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, a realizat o donație importantă pentru Secția de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. Conform satumareonline.ro, suma totală de 31.171 RON a fost adunată dintr-o colectă organizată la nivelul protopopiatului, datorită dăruirii și generozității credincioșilor.

Social

Eveniment caritabil „O Halbă de Fericire” revine la Satu Mare

Sătmărenii sunt invitați să participe la cea de-a doua ediție a evenimentului caritabil „O Halbă de Fericire”, organizat de Rotaract Club Satu Mare, care va avea loc în weekendurile 26-28 iunie și 3-5 iulie, între orele 18:00 și 23:00. Evenimentul se va desfășura la Rulota Rotaract, situată în zona BRD - Pasajul Corneliu Coposu, informează satumareonline.ro.

Social

Excursie plină de speranță pentru copiii bolnavi de cancer

În fiecare an, „Ziua Copilului” marchează o sărbătoare dedicată bucuriei și jocului în viața micuților. Pentru copiii care luptă cu boli oncologice, precum și pentru familiile lor beneficiare ale programului „Raza Speranței”, aceste momente devin esențiale.

Acasa Recente Radio Județe