Tânăr de 20 de ani reținut după ce a condus băut cu permisul suspendat între Eforie Nord și Agigea
Update 3 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan
Un șofer în vârstă de 20 de ani a fost prins de polițiști după ce nu a oprit la semnalul acestora pe DN 39, între Eforie Nord și Agigea și a fost blocat în trafic. Inspectoratul de Poliție Județean Constanța transmite că tânărul avea o alcoolemie mare și permisul de conducere suspendat, fiind reținut pentru 24 de ore.
👉Urmărire pe DN 39 și blocaj în trafic
În noaptea de joi spre vineri, polițiștii de la Serviciul Siguranță Rutieră au încercat să oprească un șofer pe DN 39, pe tronsonul dintre Eforie Nord și Agigea. Șoferul nu a respectat semnalul de oprire și a fost urmărit până pe strada Teilor din Agigea, unde a fost blocat în trafic.
După oprire, au fost efectuate verificări, iar șoferul a fost identificat ca fiind un tânăr de 20 de ani. Testul cu aparatul etilotest a arătat o concentrație de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, existând suspiciuni privind influența băuturilor alcoolice la volan.
👉Reținere și cercetare penală pentru conducere sub influența alcoolului
Conform comunicatului IPJ Constanța, tânărul avea permisul suspendat, acesta fiind trimis în judecată în septembrie 2025 pentru conducere sub influența alcoolului. De asemenea, a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice și stabilirea exactă a alcoolemiei și substanțelor din sânge.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore pentru infracțiunile de conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducere fără permis. În continuare, el urmează să fie prezentat procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunerea sesizării instanței pentru arestarea preventivă.