Ministrul Economiei: Guvernul trebuie să susțină industria de apărare. Ce companii occidentale sunt interesate de investiții în România
Inapoi

Ministrul Economiei: Guvernul trebuie să susțină industria de apărare. Ce companii occidentale sunt interesate de investiții în România

Postat pe 22 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Guvernul trebuie să susţină industria naţională de apărare prin politici publice şi reglementări legislative pentru reforma resursei umane şi schimbarea mentalităţii privind achiziţia de produse, tehnică militară şi servicii, consideră ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, citat de Agerpres. Oprea a participat, miercuri, la deschiderea oficială a expoziţiei Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024, cel mai mare eveniment regional dedicat apărării şi securităţii, organizat la Romaero Băneasa, care reuneşte la această ediţie 400 de producători globali de echipamente şi tehnică militară şi peste 300 de delegaţi străini de nivel înalt, precum şi reprezentanţi ai structurilor MEAT şi MAPN. În cadrul discursului său, ministrul Ştefan-Radu Oprea a evidenţiat faptul că industria naţională de apărare reprezintă un domeniu strategic al economiei menit să contribuie la protecţia intereselor esenţiale de securitate ale României, iar revitalizarea, modernizarea şi dezvoltarea industriei de apărare sunt marile provocări ale acestui sector, se arată într-un comunicat al ministerului, postat pe pagina proprie de Facebook. De aceea, Guvernul trebuie să susţină industria naţională de apărare prin politici publice şi reglementări legislative pentru reforma resursei umane şi schimbarea mentalităţii privind achiziţia de produse, tehnică militară şi servicii, consideră acesta. „Strategia naţională pentru industria de apărare se află astăzi în faza finală la nivelul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. Am depus astfel toate eforturile pentru ca schimbările atât de necesare acestui domeniu să se realizeze în timp cât mai scurt”, a declarat Oprea, potrivit comunicatului citat. Ministrul Economiei a subliniat că investiţiile în cercetare-dezvoltare-inovare sunt vitale şi doar prin colaborare instituţională între ministerele de resort (Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Ministerul Apărării Naţionale) şi institute de cercetare şi universităţi industria de apărare va putea răspunde nevoii de realizare a unor produse competitive, cu valoare adăugată mare. În contextul BSDA, chiar după deschidere a avut loc semnarea a două memorandumuri de înţelegere. Este vorba despre Memorandumul de înţelegere între Societatea Uzina Mecanică Cugir, sucursala CN Romarm SA şi Hekler & Koch GmbH Germania, care are ca scop negocierea unui joint venture organizat ca parteneriat strategic în industria naţională de apărare pentru realizarea în comun pe platforma Uzinei Mecanice Cugir de arme calibru mic şi armament uşor (Small Arms and Light Weapons) cu tehnologie NATO şi despre Memorandumul de înţelegere între Societatea Romaero SA şi Aeroplex of Central Europe Aircraft Technology Center Ungaria, care va permite companiei româneşti să furnizeze servicii de întreţinere şi reparaţii pentru aeronavele din familia Boeing 737 classic & NG şi Airbus A320 pentru satisfacerea nevoilor în evoluţie ale clienţilor şi partenerilor, la cele mai înalte standarde de excelenţă şi eficienţă. Totodată, ministrul Ştefan Radu-Oprea a declarat că vineri, 24 mai, CN Romarm SA va semna un Memorandum de înţelegere cu General Dynamics Ordnance and Tactical Systems Statele Unite ale Americii, care va crea premisele necesare modernizării producţiei de muniţii de calibru mare şi dezvoltării de capacităţi de producţie pentru muniţie standard NATO în facilităţile CN Romarm. Tot vineri se va realiza în premieră un pas important în perspectiva producţiei primei drone româneşti. Astfel, prin intermediul Societăţii Carfil SA, subsidiară a companiei naţionale Romarm SA, se va semna un acord strategic de cooperare industrială cu producătorul american de drone militare şi civile - Periscope Aviation, în cadrul Bucharest International Defence Show and Exhibition (BSDA) 2024. Miercuri, ministrul Ştefan-Radu Oprea a avut o serie de întrevederi cu reprezentanţi guvernamentali şi companii importante din industria de apărare, participante la eveniment, care au vizat intensificarea cooperării tehnologice şi industriale. Primele două zile ale BSDA 2024 sunt dedicate atât vizitatorilor oficiali, cât şi militarilor şi oamenilor de afaceri, iar cea de-a treia zi este destinată publicului larg. La deschiderea de miercuri au fost prezenţi şi prim-ministrul Marcel Ciolacu, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi ai diverselor structuri ale Ministerului Apărării Naţionale. Printre companiile prezente la eveniment se numără Rafael Advanced Defense Systems - compania israeliană producătoare a sistemului de apărare aeriană Iron Dome, compania Raytheon - producătorul sistemului Patriot, General Dynamics, BAE Systems, Elbit Systems, Beretta, dar şi companii din industria naţională de apărare precum Romarm, Aerostar Bacău, Pro Optica şi BlueSpace Technology.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din satumare

-
-

18:09

Examinări de medicină sportivă la Cabinete Medicale Dr. Coica

Cabinetele Medicale Dr. Coica pregătesc un nou serviciu de interes pentru tineri sau oricine este interesat de o carieră sportivă. La SCM Dr. Coica, în data de 26 iulie, începând cu ora 10, se vor efectua examinări medicale pentru medicina sportivă. Adresa: str. Poligonului nr. 1
Image Description

21:59

La chemarea lui Adrian Cozma, sătmărenii donează materiale de construcții pentru sătenii din Horea afectați de furtună

După ce autoritățile județene, așa cum era oarecum de așteptat, au tras de timp în acordarea oricărui ajutor pentru localnicii din satul Horea, cel mai afectat de furtuna de săptămâna trecută, din 8 iulie, deputatul PNL de Satu Mare a lansat ieri un apel tuturor sătmărenilor pentru a ajuta cu materiale de construcții care le prisosesc. Reacția a fost imediată și impresionantă! Azi au ajuns la Horea primele două transporturi
Image Description

14:21

Adrian Cozma propune modificări legislative pentru sancționarea drastică a celor care denigrează România

După incidentele de la festivalul Beach Please, în care mai mulți așa-ziși artiști de pe scenă au folosit cuvinte vulgare la adresa României, deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a anunțat că, în sesiunea de toamnă a Parlamentului, va propune un întreg pachet de modificări legislative pentru sancționarea drastică a unor asemenea abateri. Publicăm integral luarea de poziție a deputatului sătmărean: 𝐂𝐨𝐧𝐝𝐚𝐦𝐧 𝐜𝐮 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐚̆ 𝐟𝐨𝐫𝐭̦𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐮𝐧𝐨𝐫 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐯𝐢𝐳𝐢 (𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐧𝐢
Image Description

16:31

Adrian Cozma cere ajutorul sătmărenilor pentru localnicii din Horea cu casele distruse de furtună

Furtuna de săptămâna trecută, din 8 Iulie, a făcut ravagii în mai multe zone din județul Satu Mare, dar ceas mai afectată localitate a fost satul Horea, ce aparține de comuna Sanislău. Culturi agricole distruse, peste 70 de gospodării decopertate parțial de țiglele de pe case și grajduri. Mai mult de jumătate din crucile de pe mormintele din cimitir au fost culcate la pământ, iar arborii frânți, pur și simplu.
Image Description

10:31

Căței salvați de pompieri dintr-o fântână adâncă de 9 metri, la Andrid

O intervenție dificilă a avut loc sâmbătă în localitatea Andrid, unde pompierii Detașamentului Carei au salvat doi căței căzuți într-o fântână adâncă de aproximativ 9 metri. Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 20.00, iar echipajele de intervenție s-au deplasat rapid la fața locului, unde au constatat că doi pui de câine se aflau captivi într-o fântână îngustă și adâncă, fiind în pericol iminent.
Image Description

Recente din Romania

-
-

06:54

- Constanta - Constanța: Răsturnare de situație în cazul contractului pentru întreținerea fântânilor arteziene din municipiu. Ce a decis CNSC

AQUA DESIGN SRL a depus, în data de 24.06.2025, la CNSC o contestație împotriva raportului procedurii nr. 129024/12.06.2025 și a comunicării rezultatului procedurii nr. 129365/ 12.06.2025, emise de către municipiul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Serviciul de punere în funcțiune, întreținere, supraveghere, demontare și conservare fântâni arteziene și bazine ornamentale”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului
Image Description

06:49

- Bistrita - Afaceristul Pavel Sângeorzan nu renunță la marmura din Munții Rodnei

Este vorba de lucrări de exploatare a marmurei în perimetrul Anieș – Valea-Secii, unde sunt 4.197.000 mc de rezerve de marmură și 779.000 mc rezerve de bilanț situate pe 1,8 ha din Parcul Național Munții Rodnei, conform memoriului care însoțește solicitarea de emitere a actelor de reglementare în vederea continuării exploatarii calcarului marmorean în scop industrial și ca material de construcții. Marmura va fi extrasă cu dinamită, gel exploziv Rovex,
Image Description

06:42

- Constanta - O casă din cartierul Viile Noi din Constanța, scoasă din nou la licitație, dar la preț REDUS cu 25%

Licitația pentru vânzarea bunului are loc pe 14 august 2025, la sediul executorului judecătoresc Marius Eleonor Spireanu. Potrivit datelor cuprinse în publicația de vânzare imobiliară, în baza Încheierii din data de 07.10.2024 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosar nr. 30328/212/2022, în temeiul art. 991 alin. (3) Cod procedura civilă, s-a dispus vânzarea la licitație publică, de către BEJ SPINEANU Marius – Eleodor, a imobilulului situat în Constanța, pe strada Democrației,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
satumare WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul satumare
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete