China a lansat o misiune spațială pe fața întunecată a Lunii. SUA avertizează că „programul spaţial civil e de fapt un program militar”
Inapoi

China a lansat o misiune spațială pe fața întunecată a Lunii. SUA avertizează că „programul spaţial civil e de fapt un program militar”

Postat pe 03 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
China a lansat vineri o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii, o premieră mondială, care ar reprezenta o mare reuşită pentru ambiţiosul program spaţial al acestei ţări, informează AFP, potrivit Agerpres. O rachetă ce a transportat în spaţiu sonda Chang'e 6 a fost lansată de la Centrul spaţial Wenchang de pe insula tropicală Hainan din sudul Chinei cu puţin timp înainte de ora locală 17:30 (09:30 GMT), au constatat jurnaliştii de la AFP prezenţi la faţa locului. Sute de spectatori s-au reunit în proximitate, pentru a asista la cea mai recentă reuşită a programului spaţial chinez. Agenţia de presă China Nouă a salutat lansarea, afirmând că aceasta este „prima de acest tip din istoria explorării umane a Lunii”. „Întreaga misiune include numeroase provocări, fiecare dintre etape fiind legate între ele şi reprezintă o adevărată provocare pentru nervii noştri”, a spus Wang Qiong, coordonator şef adjunct al misiunii Chang'e 6. Este cel mai recent proiect al Chinei, care, potrivit Washingtonului, ar deghiza un program spaţial militar sub aparenţa unui program civil. Misiunea Chang'e 6 are obiectivul de a colecta aproximativ 2 kilograme de eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii şi de a le aduce apoi pe Terra pentru a fi analizate. Este vorba despre o misiune foarte complexă din punct de vedere tehnic, cu o durată de 53 de zile, ce constă mai ales în lansarea unei sonde spre acea emisferă a Lunii care rămâne în permanenţă ascunsă faţă de Terra. „Chang'e 6 va colecta pentru prima dată eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii”, a declarat Ge Ping, vicedirectorul Centrului chinez pentru explorare lunară şi inginerie spaţială. În 2019, China a reuşit deja să plaseze un dispozitiv pe faţa ascunsă a Lunii, însă el nu a adus eşantioane pe Terra. Sonda chineză urmează să asolizeze în imensul bazin Polul Sud-Aitken, unul dintre cele mai mari cratere de impact cunoscute din Sistemul Solar. După alunizare, ea va colecta eşantioane prelevate din scoarţa şi rocile lunare şi va desfăşura experimente în zona de asolizare. Odată misiunea sa terminată, sonda chineză va reveni apoi pe Terra şi va ateriza la Centrul de lansări spaţiale Wenchang. Preşedintele Xi Jinping a dorit să accelereze „visul spaţial” al Chinei în ultimii ani. Această ţară, a doua economie a lumii, a injectat miliarde de dolari în programul său spaţial militar pentru a prinde din urmă Statele Unite şi Rusia. Beijingul a înregistrat de atunci mai multe succese, mai ales în ceea ce priveşte construirea propriei staţii spaţiale Tiangong ("Palatul Celest"), la bordul căreia a trimis săptămâna trecută un nou echipaj de astronauţi. China a reuşit să plaseze şi un rover pe planeta Marte şi a devenit a treia ţară din lume care a trimis un om în spaţiu prin mijloace proprii. Statele Unite intenţionează să trimită astronauţi pe Lună în 2026 prin intermediul misiunii Artemis 3. China doreşte să trimită şi ea oameni pe Lună până în 2030. China este exclusă din proiectul Staţiei Spaţiale Internaţionale începând din 2011, dată la care Statele Unite au interzis NASA să colaboreze cu Beijingul. China şi-a dezvoltat de atunci propriul proiect de staţie spaţială. Dezvoltarea rapidă a programului spaţial chinez stârneşte îngrijorare la Washington. În aprilie, Bill Nelson, administratorul NASA, a declarat că Statele Unite sunt de acum angajate „într-o cursă” cu China. „Credem că o mare parte din ceea ce ei numesc program spaţial civil este de fapt un program militar”, a declarat Bill Nelson în faţa unei comisii de cheltuieli din Camera Reprezentanţilor de la Washington. Chang'e 6 este prima dintre cele trei misiuni fără echipaj uman pe care China prevede să le trimită pe Lună în acest deceniu. Apoi, Chang'e 7 va explora Polul Sudic al Lunii în căutare de apă, în timp ce Chang'e 8 va încerca să stabilească fezabilitatea tehnică a construirii unei baze pe satelitul natural al Pământului, Beijingul susţinând că un „model de bază” va fi finalizat până în 2030. Potrivit oamenilor de ştiinţă, faţa ascunsă a Lunii - denumită astfel pentru că este invizibilă de pe Terra, nu pentru că nu ar capta niciodată razele Soarelui - este foarte promiţătoare pentru cercetarea ştiinţifică, deoarece craterele sale sunt mai puţin acoperite de vechi scurgeri de lavă decât cele aflate pe faţa apropiată a Lunii. Acest lucru ar putea aşadar însemna că ar fi mai uşoară colectarea de materiale pentru a înţelege mai bine felul în care Luna s-a format. „Eşantioanele colectate de Chang'e 6 vor avea o vârstă geologică de aproximativ 4 miliarde de ani”, a estimat Ge Ping. „Colectarea de eşantioane lunare din diferite regiuni şi de diferite vârste geologice, precum şi efectuarea de experimente sunt acţiuni care au o mare valoare şi importanţă pentru omenire”, a adăugat el.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din satumare

-
-

18:09

Examinări de medicină sportivă la Cabinete Medicale Dr. Coica

Cabinetele Medicale Dr. Coica pregătesc un nou serviciu de interes pentru tineri sau oricine este interesat de o carieră sportivă. La SCM Dr. Coica, în data de 26 iulie, începând cu ora 10, se vor efectua examinări medicale pentru medicina sportivă. Adresa: str. Poligonului nr. 1
Image Description

21:59

La chemarea lui Adrian Cozma, sătmărenii donează materiale de construcții pentru sătenii din Horea afectați de furtună

După ce autoritățile județene, așa cum era oarecum de așteptat, au tras de timp în acordarea oricărui ajutor pentru localnicii din satul Horea, cel mai afectat de furtuna de săptămâna trecută, din 8 iulie, deputatul PNL de Satu Mare a lansat ieri un apel tuturor sătmărenilor pentru a ajuta cu materiale de construcții care le prisosesc. Reacția a fost imediată și impresionantă! Azi au ajuns la Horea primele două transporturi
Image Description

14:21

Adrian Cozma propune modificări legislative pentru sancționarea drastică a celor care denigrează România

După incidentele de la festivalul Beach Please, în care mai mulți așa-ziși artiști de pe scenă au folosit cuvinte vulgare la adresa României, deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a anunțat că, în sesiunea de toamnă a Parlamentului, va propune un întreg pachet de modificări legislative pentru sancționarea drastică a unor asemenea abateri. Publicăm integral luarea de poziție a deputatului sătmărean: 𝐂𝐨𝐧𝐝𝐚𝐦𝐧 𝐜𝐮 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐚̆ 𝐟𝐨𝐫𝐭̦𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐮𝐧𝐨𝐫 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐯𝐢𝐳𝐢 (𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐧𝐢
Image Description

16:31

Adrian Cozma cere ajutorul sătmărenilor pentru localnicii din Horea cu casele distruse de furtună

Furtuna de săptămâna trecută, din 8 Iulie, a făcut ravagii în mai multe zone din județul Satu Mare, dar ceas mai afectată localitate a fost satul Horea, ce aparține de comuna Sanislău. Culturi agricole distruse, peste 70 de gospodării decopertate parțial de țiglele de pe case și grajduri. Mai mult de jumătate din crucile de pe mormintele din cimitir au fost culcate la pământ, iar arborii frânți, pur și simplu.
Image Description

10:31

Căței salvați de pompieri dintr-o fântână adâncă de 9 metri, la Andrid

O intervenție dificilă a avut loc sâmbătă în localitatea Andrid, unde pompierii Detașamentului Carei au salvat doi căței căzuți într-o fântână adâncă de aproximativ 9 metri. Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 20.00, iar echipajele de intervenție s-au deplasat rapid la fața locului, unde au constatat că doi pui de câine se aflau captivi într-o fântână îngustă și adâncă, fiind în pericol iminent.
Image Description

Recente din Romania

-
-

07:12

- Constanta - Hotelul polițiștilor din Mamaia intră în reabilitare. Direcția Asigurare Logistică Integrată pune la bătaie aproape 9,2 milioane de euro

Autoritatea contractantă intenționează să încheie un contract ce va avea ca obiect achiziționarea serviciului de elaborare a proiectului tehnic și execuție de lucrări, necesare realizării obiectivului de investiții denumit ”Modernizarea și Reabilitarea Energetică a Centrului de Pregătire și Refacere/Recuperare a Capacității de Muncă ”Meridian” – Mamaia”, județul Constanța” situat în stațiunea Mamaia, cu finanţare din fondurile Europene aferente Programului Regional Sud – Est, Apel PRSE/2.1/B/1/2023 _Operațiunea B – Sprijinirea eficienței
Image Description

07:09

- Cluj - O cafenea din cartierul Mărăști din Cluj-Napoca a luat foc azi-noapte. Pompierii au trimis și autoscara. Incendiul a pornit de la un obiect banal

Un incendiu a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00:00, la o cafenea situată pe strada Ciocârliei din cartierul Mărăști, din municipiul Cluj-Napoca. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Cluj, flăcările s-au manifestat la un ventilator aflat în interiorul localului. Din fericire, în acel moment nu se aflau clienți în cafenea, iar incidentul nu s-a soldat cu victime sau persoane care să necesite îngrijiri medicale. La
Image Description

07:06

- Nationale - Video „E un dar de la Dumnezeu”. Centru medical cu aparatură din donații deschis de un medic din Sudan în locul unei foste alimentare

Un oraș din Vâlcea are din nou, după 14 ani, un centru medical înființat din donații, după ce spitalul din localitate a fost desființat în 2011. De atunci, oamenii au fost nevoiți să meargă zeci de kilometri, până la cea mai apropiată unitate medicală. Noul centru de permanență, deschis de un doctor din Sudan stabilit în România, are 6 medici și 7 asistente medicale și deservește șase localități. Spitalul din
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
satumare WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul satumare
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete