Care este cea mai bună universitate din țară. Ministerul Educaţiei a publicat clasamentul universităţilor din România
Inapoi

Care este cea mai bună universitate din țară. Ministerul Educaţiei a publicat clasamentul universităţilor din România

Postat pe 08 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti ocupă primele trei locuri în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor de învăţământ superior, care a fost publicat miercuri de Ministerul Educaţiei. Locul patru este ocupat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, locul cinci de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, iar locul şase de Universitatea „Transilvania” din Braşov, potrivit topului consultat de Agerpres. Pe locul şapte se află Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe locul opt Universitatea de Vest din Timişoara, pe locul nouă Academia de Studii Economice din Bucureşti, iar pe locul zece Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Potrivit Ministerului Educaţiei, Metarankingul Naţional este un mecanism de evaluare şi ierarhizare a universităţilor din România, bazat pe analiza unor clasamente universitare internaţionale recunoscute la nivel global de către International Ranking Expert Group, Inventory of International Rankings (IREG). Topul primelor 10 universităţi din România în anul 2023 este similar cu cel din 2022, fiind ocupat de universităţi comprehensive, tehnice şi de medicină. „Metarankingul reprezintă un instrument de analiză precis şi imparţial, care promovează alocarea echitabilă a finanţării cercetării universitare pe baza performanţei dovedite şi identificarea nevoilor pentru atingerea şi susţinerea excelenţei în educaţie şi cercetare”, transmite Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, obiectivele specifice ale Metarankingului Naţional vizează identificarea instituţiilor de învăţământ superior performante din punct de vedere al activităţii ştiinţifice şi al contribuţiei lor la comunitatea academică internaţională, reflectată prin prezenţa în cele mai importante clasamente internaţionale ale universităţilor europene şi occidentale, precum şi ierarhizarea acestora pe baza punctajului obţinut în urma aplicării metodologiei standardizate aferente exerciţiului naţional de metaranking. De asemenea, se urmăreşte să se ofere un instrument de analiză adecvat pentru managementul academic naţional, un instrument cât mai obiectiv şi transparent care poate fi folosit pentru a obţine o viziune mai clară şi mai cuprinzătoare asupra impactului universităţilor româneşti în cadrul comunităţii academice internaţionale şi luarea unor decizii mai informate şi mai eficiente în ceea ce priveşte finanţarea cercetării în instituţiile de învăţământ superior.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din satumare

-
-

18:09

Examinări de medicină sportivă la Cabinete Medicale Dr. Coica

Cabinetele Medicale Dr. Coica pregătesc un nou serviciu de interes pentru tineri sau oricine este interesat de o carieră sportivă. La SCM Dr. Coica, în data de 26 iulie, începând cu ora 10, se vor efectua examinări medicale pentru medicina sportivă. Adresa: str. Poligonului nr. 1
Image Description

21:59

La chemarea lui Adrian Cozma, sătmărenii donează materiale de construcții pentru sătenii din Horea afectați de furtună

După ce autoritățile județene, așa cum era oarecum de așteptat, au tras de timp în acordarea oricărui ajutor pentru localnicii din satul Horea, cel mai afectat de furtuna de săptămâna trecută, din 8 iulie, deputatul PNL de Satu Mare a lansat ieri un apel tuturor sătmărenilor pentru a ajuta cu materiale de construcții care le prisosesc. Reacția a fost imediată și impresionantă! Azi au ajuns la Horea primele două transporturi
Image Description

14:21

Adrian Cozma propune modificări legislative pentru sancționarea drastică a celor care denigrează România

După incidentele de la festivalul Beach Please, în care mai mulți așa-ziși artiști de pe scenă au folosit cuvinte vulgare la adresa României, deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a anunțat că, în sesiunea de toamnă a Parlamentului, va propune un întreg pachet de modificări legislative pentru sancționarea drastică a unor asemenea abateri. Publicăm integral luarea de poziție a deputatului sătmărean: 𝐂𝐨𝐧𝐝𝐚𝐦𝐧 𝐜𝐮 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐚̆ 𝐟𝐨𝐫𝐭̦𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐮𝐧𝐨𝐫 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐯𝐢𝐳𝐢 (𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐧𝐢
Image Description

16:31

Adrian Cozma cere ajutorul sătmărenilor pentru localnicii din Horea cu casele distruse de furtună

Furtuna de săptămâna trecută, din 8 Iulie, a făcut ravagii în mai multe zone din județul Satu Mare, dar ceas mai afectată localitate a fost satul Horea, ce aparține de comuna Sanislău. Culturi agricole distruse, peste 70 de gospodării decopertate parțial de țiglele de pe case și grajduri. Mai mult de jumătate din crucile de pe mormintele din cimitir au fost culcate la pământ, iar arborii frânți, pur și simplu.
Image Description

10:31

Căței salvați de pompieri dintr-o fântână adâncă de 9 metri, la Andrid

O intervenție dificilă a avut loc sâmbătă în localitatea Andrid, unde pompierii Detașamentului Carei au salvat doi căței căzuți într-o fântână adâncă de aproximativ 9 metri. Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 20.00, iar echipajele de intervenție s-au deplasat rapid la fața locului, unde au constatat că doi pui de câine se aflau captivi într-o fântână îngustă și adâncă, fiind în pericol iminent.
Image Description

Recente din Romania

-
-

11:16

- Cluj - Andrei Ungur, de la Universitatea Cluj, a strălucit la Cupa României la înot. Ce rezultate deosebite a obținut

Clujeanul Andrei Ungur, sportiv legitimat la CS Universitatea Cluj, s-a remarcat în prima zi a Cupei României la înot, desfășurată la Târgu Mureș, reușind să cucerească o medalie de aur și una de argint. Ungur s-a impus în proba de 50 metri spate, pe care a câștigat-o cu timpul de 26.05 secunde, devansându-i pe Luca Ștefan Ichim (AS Flykick Baia Mare) și Albert Gabriel Cojanu (CSU Politehnica Timișoara). În aceeași
Image Description

11:13

- Galati - Seară de tradiţii româneşti, cu dansuri şi muzică Scris de Tatiana Dumitru Sâmbătă, 19 Iulie 2025 11:00

Gălățenii sunt invitați să petreacă o seară autentic românească în cadrul celei de-a cincea ediții a evenimentului „Urban is Fun”. Duminică, 20 iulie, de la ora 19:00, zona Spicu din centrul orașului va prinde viață cu muzică, dans și port popular, într-un spectacol dedicat sărbătorii de Sfântul Ilie. Pe scenă vor urca Ansamblul Folcloric „Dor de Tei” și Ansamblul „Dor de Tei Junior”, acompaniați de micii dansatori ai Școlii de
Image Description

11:12

- Constanta - Comunitatea din Ovidiu, în doliu! A murit cunoscutul medic Nicolae Țibrea. Primarul George Scupra propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare post-mortem

De-a lungul vieții sale, domnul doctor Țibrea s-a dedicat cu devotament și profesionalism îngrijirii pacienților, fiind un exemplu de omenie, competență și implicare în slujba sănătății publice. Din punct de vedere medical, relevantă este cariera medicului Nicolae Ţibrea, considerat medicul comunităţii de mai bine de şase decenii. A ajuns în Ovidiu în 1962, iar de atunci și-a desfăşurat activitatea neîntrerupt. A venit în localitate imediat după terminarea facultăţii şi la
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
satumare WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul satumare
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete