UE propune un sistem de urgenţă pentru transporturile militare transfrontaliere
Update 6 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Simionescu
UE propune un sistem de urgenţă pentru transporturile militare transfrontaliere
Comisia Europeană intenționează să lanseze un sistem de urgență care să faciliteze transporturile militare transfrontaliere, precum și o inițiativă de punere în comun a mijloacelor de transport ale țărilor membre. Scopul este să simplifice deplasarea trupelor și echipamentelor pe întreg continentul.
Uniunea Europeană a plasat mobilitatea militară pe lista priorităților sale pentru a întări apărarea, în contextul creșterii temerilor privind un posibil atac din partea Rusiei și al incertitudinilor legate de angajamentul SUA în această zonă. Cu toate acestea, oficialii susțin că regulile naționale și infrastructura nu sunt încă suficiente pentru a asigura o mobilitate eficientă.
Conform digi24.ro, documentul Comisiei prevede înființarea unui sistem care să permită forțelor armate acces prioritar la infrastructură și servicii esențiale în situații de criză. De asemenea, se propune un set unitar de reguli pentru transporturile militare între statele membre și crearea unor rezerve de solidaritate pentru capacitățile de transport militar.
Un audit realizat la începutul acestui an a relevat că obiectivul UE de a asigura mutarea rapidă a militarilor și a echipamentelor pe teritoriul european nu a fost atins. Noul set de măsuri este așteptat să fie prezentat oficial miercuri și ar putea suferi modificări înainte de adoptare, notează sursele citate.