Studiu CIPRA: Românii consideră că somnul și odihna sunt mai importante decât alimentația
Inapoi

Studiu CIPRA: Românii consideră că somnul și odihna sunt mai importante decât alimentația

Postat pe 17 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 12 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Somnul şi odihna au trecut pe prima poziţie în ceea ce priveşte aspectele importante asupra calităţii vieţii, detronând alimentaţia, care este anul acesta pe locul trei, conform unui studiu realizat de Centrul de Informare, Prevenire, Risc şi Analiză (CIPRA), prezentat luni. Echilibrul între viaţa personală şi cea profesională, somnul, odihna şi alimentaţia sunt considerate de români pe primele locuri cu impactul cel mai mare asupra calităţii vieţii, conform unui studiu realizat de Centrul de Informare, Prevenire, Risc şi Analiză (CIPRA), prezentat luni, scrie Agerpres. Studiul, realizat în luna iunie pe un eşantion de 1.008 de intervievaţi, prin metoda CATI, cu ajutorul Reveal Marketing Research, a fost prezentat la dezbaterea "Îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor şi promovarea egalităţii de şanse", organizată de CIPRA şi comisia pentru egalitatea de şanse a Camerei Deputaţilor. Cercetarea a analizat aspectele care influenţează calitatea vieţii de familie, de la factorii predominanţi de stres pentru părinţi sau cauzele principale ale conflictelor în familie, până la dificultatea de a menţine un echilibru satisfăcător între obligaţiile profesionale şi cele familiale. "Anul acesta, în mod surprinzător, somnul şi odihna au trecut pe prima poziţie în ceea ce priveşte aspecte importante asupra calităţii vieţii, detronând alimentaţia, care este anul acesta pe locul trei. Dacă ne uităm pe cifre, vedem că somnul şi odihna este un aspect cu impactul cel mai mare asupra calităţii vieţii pentru persoanele între 25 şi 35 de ani, iar echilibrul între viaţă personală şi cea profesională a înregistrat o creştere, 52% dintre respondenţi o consideră foarte importantă, în general, cei cu venituri ridicate şi femeile mai mult decât bărbaţii. Alimentaţia a scăzut, are un procent de 51%, dar este foarte importantă pentru categoria de persoane între 55 şi 65 de ani", a explicat Nadia Lazăr, director executiv al Asociaţiei CIPRA. De asemenea, în privinţa timpului petrecut cu familia, 45% dintre respondenţi au răspuns că petrec între 3 şi 5 ore pe zi cu copiii, în general persoanele cu vârste între 45 şi 54 de ani şi cu venit ridicat, iar mai mult de 10 ore cu copiii stau femeile cu vârste între 25 şi 35 de ani, cu un venit scăzut. Totodată, 78% dintre respondenţi se consideră părinţi foarte buni pentru copiii lor, în special bărbaţii şi persoanele cu venit ridicat. Printre lucrurile pe care le fac părinţii pentru a le oferi copiilor lor o viaţă de calitate se numără: timpul de calitate petrecut împreună cu ei (67%), preocuparea constantă faţă de starea lor de sănătate (50%), alimentaţia sănătoasă oferită (47%), concediile anuale şi/sau taberele şcolare (44%), cumpărarea lucrurilor la modă, pe care şi le doresc copiii (35%) şi înscrierea la anumite cursuri (33%). Conform studiului, părinţii români sunt preocupaţi cu privire la copiii lor în legătură cu dependenţa acestora de dispozitive digitale (62%), urmată de riscul consumului de droguri (47%) şi confruntarea cu bullyingul (42%). Comunicarea şi încrederea sunt indicate de 91% dintre părinţi ca fiind aspectele cele mai eficiente în educarea unui copil. "Femeile, persoanele cu venituri reduse şi cei cu vârsta între 45 şi 65 de ani consideră într-o mare măsură că acesta este importantă şi comunicarea şi încrederea sunt mecanisme eficiente în educarea copiilor. Opt din 10 părinţi consideră că indulgenţa şi înţelegerea sunt cu mecanisme eficiente în educarea copilului. Observăm pe ultima poziţie recompense şi sau pedepse şi aici avem, în general, bărbaţii - 55% dintre respondenţi, cu vârste între 18 şi 24 de ani şi cu un venit scăzut sau mediu", a mai explicat Nadia Lazăr. În legătură cu principalele cauze ale conflictelor în familie, respondenţii au plasat pe primul loc comunicarea insuficientă (41%), urmată de împărţirea cheltuielilor (38%) şi timpul prea puţin petrecut împreună. În privinţa surselor de stres în familie, pe prima poziţie se află preocuparea de a asigura copilului un viitor sănătos, urmată de preocuparea de a fi un părinte implicat în activităţile zilnice, pe poziţia a treia preocuparea de a petrece stilul de calitate cu copiii, preocuparea de a asigura copilului un standard de viaţă mai bun şi pe ultima poziţie preocuparea de a fi un partener modern, a mai explicat Nadia Lazăr. Printre grijile părinţilor semnalate sunt: bullingul de la şcoală (42%), urmate de abuzul de droguri şi stresul, iar pe ultimele poziţii apar suicidul şi sarcina la vârsta adolescenţei, a mai precizat Nadia Lazăr. Vicepreşedintele comisiei pentru egalitatea de şanse, Carmen Holban, a afirmat, la dezbatere, că subiectul referitor la starea de bine a copiilor este "esenţial", menţionând "importanţa asigurării unui mediu echitabil şi sprijinitor pentru dezvoltarea lor". "Discutăm despre cum putem face ca vieţile copiilor noştri să fie mai bune, mai fericite şi mai împlinite. Ştim că familia într-adevăr este sufletul societăţii, însă în această activitate zilnică între încercarea aceasta de a echilibra responsabilităţile profesionale cu cele personale uneori uităm de copiii noştri şi ei sunt viitorul nostru, ei sunt ceea ce avem mai bun şi pentru ei trebuie să dăm şi să atingem un potenţial maxim", a afirmat Holban. Ea a spus că fiecare copil, indiferent de gen, trebuie să aibă acces la aceleaşi oportunităţi şi resurse. "Este vital să construim un mediu în care toţi copiii să poată străluci şi să se simtă bine", menţionând că toţi copiii trebuie să aibă acces la educaţie de calitate. Potrivit lui Carmen Holban, activităţile culturale, sportive şi de recreere sunt "esenţiale pentru dezvoltarea echilibrată şi sănătoasă a copiilor". Ea a mai spus că responsabilitatea este de a asigura respectarea şi protejarea drepturilor copiilor. La rândul său, deputatul minorităţilor naţionale Iulius Firczak a afirmat că apreciază importanţa acestui studiu, care oferă decidenţilor politici posibilitatea de identifica mecanismele pentru a asigura echilibrul în viaţa de familie. "O viaţă de familie armonioasă se reflectă pozitiv atât în societatea contemporană, cât şi în viitor. Problemele din cadrul familial pot avea consecinţe economice semnificative, deoarece ele afectează atât bunăstarea individuală, cât şi eficienţa şi productivitatea economică la nivelul societăţii. De exemplu, stresul şi conflictele în familie pot duce la probleme de sănătate mentală şi fizică pentru membri, ceea ce poate duce la creşterea cheltuielilor cu îngrijirea medicală şi cu pierderea productivităţii la locul de muncă din cauza absenţelor medicale", a spus Firczak. Potrivit acestuia, copiii proveniţi din familii cu dezechilibre pot avea performanţe academice şi comportamentale scăzute, ceea ce poate limita potenţialul de succes în viitor. El a vorbit şi despre sursele de conflict în familie, menţionând, în acest sens, problemele financiare. Deputatul a menţionat importanţa educaţiei financiare. "Studiile arată că persoanele cu un nivel ridicat de cunoştinţe financiare iau decizii economice mai bune şi au o probabilitate mai mică de a se confrunta cu probleme financiare majore", a mai spus deputatul.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din satumare

-
-

15:50

Un jandarm sătmărean aleargă pentru copiii autiști

În fiecare an, Jandarmeria Satu Mare, atât prin personalul propriu, cât și împreună cu reprezentanți ai societății civile, se implică activ în sprijinirea inițiativelor umanitare care aduc speranță și sprijin concret în comunitate. Un exemplu în acest sens îl reprezintă lt. col. Vlad – Ionuț Chiuzbăian, un pasionat al alergării și al unui stil de viață sănătos. În ultimele două luni s-au adunat 115 kilometri transformați în donații, astfel prin
Image Description

17:05

Contabilitatea nu e doar matematică la Camanasof Conta Consult, firmă pe podiumul județean din Satu Mare

O firmă în ascensiune în domeniul contabilității, Camanasof Conta Consult, a urcat pe locul secund al podiumului din Topul Local al Societăților de Expertiză Contabilă din județul Satu Mare, conform clasamentului alcătuit de organizația reprezentativă, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). Echipa firmei care reunește cele mai pricepute și mai frumoase contabile din județul Satu Mare, în frunte cu fondatoarea Camelia Suciu, a preluat premiul ce i
Image Description

11:13

Scrisoare deschisă a liberalilor către sătmăreni: să fie trași la răspundere cei vinovați de haosul de la Spitalul Județean

Grupul consilierilor județeni ai PNL Satu Mare transmite, prin intermediul presei și al rețelelor de socializare, o scrisoare deschisă către sătmăreni, în care atrag atenția asupra haosului de la Spitalul Județean care a făcut posibilă acumularea unor datorii în valoare totală de 18 milioane de euro. Iar, mai nou, pentru a-i scăpa de eventualele consecințe legale pe cei responsabili de acest dezmăț financiar, Consiliul Județean tocmai se pregătește să angajeze
Image Description

10:16

Trăsnetul a lovit noaptea trecută la Viile Satu Mare, o șură a ars complet

Pompierii sătmăreni au intervenit azi-noapte, în jurul orei 01:00 pentru lichidarea unui incendiu în localitatea Viile Satu Mare. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Satu Mare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Incendiul se manifesta generalizat, cu flacără și degajări de fum la o anexa gospodărească (folosită ca șură). Pompierii au intervenit pentru limitarea propagării incendiului la casele din apropierea anexei și pentru stingerea
Image Description

22:49

Un sătmărean va apăra cerul României ca pilot pe avioane militare F 35

Sătmăreanul Chris Varga este unul din cei 17 absolvenți ai Promoției 2025 a Colegiului Militar Național ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia care se vor pregăti în anii următori petru a deveni piloți pe aeronavele de luptă F 35 ce vor apăra cerul României. El este fiul primarului din Pișcolt, Cosmin Varga, și a fost menționat cu mândrie într-o postare a colegiului militar pe care l-a absolvit, după ce a fost
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:17

- Galati - Premieră la Teatrul din Buzunar. Furtună și ploaie de aplauze, tunete, împușcături și alte sunete (FOTO) Scris de Adi G. Secară Duminică, 27 Iulie 2025 10:00

Noua sală cochetă a celui mai vechi teatru independent din Galați (se poate vorbi deja despre istoria acestui tip de teatru, la Galați, de la Fani Tardini la… Isabela și Sorin Oancea) s-a dovedit a fi neîncăpătoare la ingenioasa punere în scenă a spectacolului „Pandora”, după Katalin Thuróczy. Jocul celor doi actori, Isabela Oancea (Mătușa Hilda) și Răzvan Klop (nepotul de frate Bandi) aproape că a întrerupt de mai multe
Image Description

10:14

- Vrancea - VIDEO Dosar penal pentru un vrâncean care a intrat în curtea unui vecin și i-a lovit câinii!

În data de 26 iulie 2025, în jurul orei 12:47, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat, domiciliat în comuna Câmpuri, cu privire la faptul că o persoană i-a distrus poarta de acces, a pătruns fără drept în curtea imobilului său și a exercitat acte de violență asupra câinilor săi. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a fost identificat un bărbat
Image Description

10:13

- Neamt - OMS trage semnalul de alarmă: pericol în Europa din cauza țânțarilor, risc de epidemie majoră

Pericol în Europa din cauza țânțarilor: Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă privind răspândirea virusului chikungunya, odată cu apariția cazurilor locale în Franța și Italia. Epidemia, cu focare în Oceanul Indian și Asia de Sud-Est, riscă să se extindă în întreaga Europă. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează asupra unui pericol iminent în Europa din cauza țânțarilor, în contextul reapariției virusului chikungunya. Boala, transmisă de țânțari din
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
satumare WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul satumare
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete