Zelenski contestă afirmațiile lui Trump despre ajutoarele pentru Ucraina
Inapoi

Zelenski contestă afirmațiile lui Trump despre ajutoarele pentru Ucraina

Postat pe 19 Feb 2025

Update cu 7 luni în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Zelenski contestă afirmațiile lui Trump despre ajutoarele pentru Ucraina
Externe

Zelenski contestă afirmațiile lui Trump despre ajutoarele pentru Ucraina

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a contestat recent sugestiile lui Donald Trump, președintele american, privind ajutoarele financiare oferite Ucrainei. Trump a afirmat că SUA au investit 500 de miliarde de dolari în Ucraina, dar Zelenski a considerat că aceste afirmații nu reflectă realitatea. Conform digi24.ro, el a declarat că nu este de acord cu ideea de "a rambursa cu minerale" printr-un acord de explorare minieră, subliniind că "aceasta nu este o conversație serioasă".

Zelenski a afirmat că este dispus să colaboreze la un "document serios" care să includă "garanții de securitate". "Bine, hai să facem o înțelegere. Să împărțim, în funcție de investiție...dar avem nevoie de garanții de securitate", a spus președintele ucrainean.

Cu toate acestea, el a menționat că "acest document nu este gata" și că nu poate fi realizat în conformitate cu Constituția Ucrainei. "Este în afara puterilor mele, iar referințele legale sunt supuse legii din New York", a explicat el, adăugând că nu există "niciun cuvânt despre garanțiile de securitate".

Zelenski a subliniat importanța victoriei, spunând: "Cu toții ne dorim o victorie, și ne dorim ca Trump să câștige, și ne dorim ca Ucraina să câștige, cu toții să reușim. Dar nu este nimic clar aici. Haideți să punem procente. Așa că asta a fost sugestia mea. Dar eu protejez Ucraina. Nu o pot vinde. Nu pot să vand statul nostru".

În urma acestor declarații, Zelenski a anunțat că a refuzat semnarea unui acord cu SUA referitor la zăcămintele minerale din Ucraina, considerând că în acest stadiu nu ar proteja interesele țării sale.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete