Politico: De ce urăște Donald Trump Ucraina? „Zelenski știe că nu se luptă pentru supraviețuire doar cu Rusia”
Inapoi

Politico: De ce urăște Donald Trump Ucraina? „Zelenski știe că nu se luptă pentru supraviețuire doar cu Rusia”

Postat pe 20 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
Donald Trump nu iartă cu ușurință și nici nu uită repede. În timp ce aliații republicani ai lui Trump din Congresul american blochează ajutorul militar de care președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că Kievul are nevoie disperată pentru a evita înfrângerea în fața trupelor invadatoare ale Rusiei, este clar că ura pe care fostul (și, poate, și viitorul) președinte al Statelor Unite o are pentru Ucraina are rădăcini adânci, scrie Politico. O conversație la telefon cu Zelenski a fost până la urmă evenimentul care a dus la prima punere sub acuzare a lui Trump în 2019, după ce a fost acuzat că a încercat să influențeze rezultatul alegerilor din 2020, cerându-i liderului ucrainean să îi investigheze pe actualul președinte al Americii, Joe Biden, și pe fiul acestuia, Hunter. Din postura de candidat la alegerile prezidențiale din partea Partidului Republican, Trump a stârnit îngrijorări mari la Kiev după ce s-a lăudat că ar putea pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore și declarând într-un interviu că speră ca luptele să se încheie înainte să fie forțat să decidă dacă să lase sau nu Ucraina în mâinile Moscovei. De la primele acuzații că Rusia influențează alegerile prezidențiale din America în timpul campaniei electorale din 2016 și până la investigația unui procuror special și punerea sub acuzare a lui Trump din 2019, toate drumurile pot părea uneori că duc la Kiev. „Trump urăște Ucraina”, a spus Lev Parnas, un om de afaceri ucraineano-american care a lucrat cândva pentru avocatul lui Trump, Rudy Giuliani, și s-a întors mai apoi împotriva fostului președinte. „El și oamenii din jurul lui cred că Ucraina este cauza tuturor problemelor lui Trump.” Totul a pornit de la „registrul negru” - o carte ce conținea o listă scrisă de mână cu plăți secrete făcute de partidul fostului lider ucrainean prorus Viktor Ianukovici către oficiali, personalități, deputați și jurnaliști ucraineni. Numele lui Paul Manafort, fostul manager de campanie electorală a lui Trump, apărea pe acea listă de 22 de ori, acesta primind 12,7 milioane de dolari, potrivit documentului, cu toate că nu se cunoaște dacă Manafort a primit până la urmă această sumă de bani. Știrea, care a fost raportată prima dată de New York Times, în august 2016, a fost una dintre primele relatări care îl legau pe Trump de Ucraina și, posibil, de Rusia și aliații săi – o problemă care avea să îl urmărească pentru tot restul mandatului său de președinte. Aliații lui Trump au spus că documentul era fals și că întreg scandalul nu era decât o conspirație a Partidului Democrat îndreptată împotriva adversarilor lor politici. Antipatia lui Trump pentru Ucraina se trage și de la faptul că fostul președinte american crede că Ucraina este cea care a influențat alegerile din 2016, și nu Rusia, potrivit lui Parnas. „A început când a pornit Russiagate”, a spus Parnas. „Oamenii din echipa de campanie a lui Trump i-au spus că ucrainenii, nu rușii, se amestecă în alegeri.” După ce serviciile secrete americane au confirmat faptul că Rusia a spart e-mailurile membrilor unui departament din cadrul Partidului Democrat, Trump a promovat în repetate rânduri teoria conspirației potrivit căreia Ucraina se face vinovată de acest atac cibernetic pe care l-a executat cu scopul de a arunca vina pe Rusia. Trump ar fi abordat subiectul chiar și cu Zelenski într-o conversație telefonică din 2019 pe care fostul președinte american a descris-o ca fiind „perfectă” - aceeași conversație care a dus la punerea sub acuzare a lui Trump. Trump și-a motivat parțial decizia de a îngheța ajutorul militar pentru Ucraina, spunând că „o companie ucraineană” se află în posesia unui server cu informațiile furate din e-mailurile democraților. În timpul conversației telefonice cu Trump, Zelenski a promis că va verifica ce se poate face în privința lui Hunter Biden și a cererii lui Joe Biden ca un procuror ucrainean care îl investiga pe Hunter să fie demis, cu toate că s-a dovedit mai târziu că acel procuror nu avea nicio legătură cu cazul în care era implicat fiul lui Biden în momentul în care a fost demis. Ucraina nu a mai deschis nicio anchetă împotriva lui Hunter Biden, „așa că acum Trump îl urăște din tot sufletul pe Zelenski, și Zelenski știe asta”, a spus Parnas. Pe măsură ce alegerile prezidențiale din SUA se apropie, guvernul ucrainean face tot posibilul pentru a se ține cât mai departe de politicile din America. Zelenski l-a rugat pe Trump să vină în Ucraina să vadă cu ochii lui ce a făcut Rusia acolo. În același timp, administrația de la Kiev încearcă să îi convingă pe republicani să aprobe ajutorul de 60 de miliarde de dolari blocat în Congres. „Nu cred că un reprezentant al partidului lui Ronald Reagan va abandona Ucraina”, a spus Andrii Iermak, șeful de cabinet al lui Zelenski. Cu toate că Iermak se arată optimist în legătură cu viitorul cooperării dintre SUA și Ucraina indiferent de cine câștigă alegerile, Parnas nu vede lucrurile la fel. „Zelenski și Iermak știu că nu se luptă pentru supraviețuire doar cu Rusia, ci și cu republicanii.” „Dacă Trump pierde, Ucraina o să primească toți banii și armele de care are nevoie. Rusia va fi terminată. Dacă Trump câștigă, lucrurile vor sta foarte rău.”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din satumare

-
-

18:09

Concurs de talente la Turulung pentru copiii de la centrele de zi Caritas

Aproape două duzini de beneficiari ai centrelor de zi pentru copii din Satu Mare, Ardud, Turulung și Baia Mare ale Organizației Caritas și-au pus la încercare creativitatea, abilitățile, talentul. Centrul comunitar „Sf. Martin de Tours” al Organizației Caritas a găzduit pentru a patra oară concursul de talente organizat pentru școlarii care frecventează centrele de zi pentru copii ale organizației. Scopul evenimentului a fost crearea unui cadru pentru copiii talentați în
Image Description

17:46

Pompierii au început să monteze detectoarele de fum și monoxid de carbon în casele sătmărenilor nevoiași

Luni a început activitatea de montare a primelor detectoare de fum și monoxid de carbon în locuințele din județul Satu Mare, în cadrul campaniei naționale „Detector pentru viață”. Astăzi, peste 20 de familii din localitățile Ardud, Sanislău, Tarna Mare și Bocicău au primit vizita pompierilor militari și voluntari, care au distribuit și montat cu titlu gratuit aceste dispozitive. Activitatea continuă în toate cele 15 localități din județul nostru identificate ca
Image Description

16:55

Pompierii au salvat o pisică dintr-un puț adânc, la Vetiș

În această dimineață, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare a intervenit în localitatea Vetiș pentru salvarea unui pui de pisică care căzuse într-un puț adânc de aproximativ 6 metri. La fața locului s-au deplasat colegii noștri cu o autospecială dotată cu echipamente speciale de salvare din spații înguste și adânci. Puiul de pisică a fost scos teafăr, fără răni vizibile.
Image Description

16:32

De Ziua Drapelului Național, pompierii sătmăreni au dus Tricolorul românesc pe Vârful Omu din Munții Bucegi

De Ziua Drapelului Național, cinci cadre militare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare s-au alăturat militarilor răniți din Echipa Invictus România, printr-o activitate simbolică ce a presupus ascensiunea către cel mai înalt punct al masivului Bucegi - Vârful Omu (2.507m). Alături de alți 500 de participanți din întreaga țară, pompierii din cadrul ISU SATU MARE: - Sergent major Șandor Samuel - Sergent major Melnic Beniamin
Image Description

14:43

Exprimă-te prin sport, nu prin violenț㠖 la Judo Master Satu Mare

Judokanii de la Clubul Sportiv „Judo Master” Satu Mare au primit marți vizita polițiștilor din cadrul Biroului de Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. În cadrul întâlnirii, polițiștii au discutat cu tinerii prezenți despre importanța sportului în viața de zi cu zi, dar și a unor principii nonviolente de viață. Legitima apărare și limitele acesteia au fost pe agenda întâlnirii care s-au dorit a fi o punte
Image Description

Recente din Romania

-
-

07:18

- Constanta - Final de an școlar la Liceul Teoretic Ioan Cotovu din Hârșova: elevele Narcisa Paraschiv și Ana-Maria Iorga au fost premiate pentru performanță și implicare

Atmosfera festivă a fost dominată de recunoștință – față de elevi, profesori, părinți și toți cei care contribuie zi de zi la construirea unei comunități școlare unite și performante. Șefă de promoție este Paraschiv Narcisa Izabela, un model de perseverență, seriozitate și rezultate excelente. Premiul Cotovu, o distincție specială, a fost acordat în acest an elevei Ana-Maria Iorga, în semn de apreciere pentru implicarea remarcabilă și spiritul de inițiativă. Sub
Image Description

06:59

- Nationale - Exclusiv Theodor Stolojan, despre importanța aplicării măsurilor economice cât mai devreme: „Uitați-vă la Bulgaria, deci se poate”

Fostul premier Theodor Stolojan a vorbit, în direct la Digi 24, despre necesitatea ca măsurile economice să fie implementate din semestrul acesta, în așa fel încât România nu numai să se redreseze, dar să existe și o creștere. Fostul prim-ministru a afirmat că populația, dar și sectorul privat și companiile trebuie să înțeleagă situația dificilă prin care trece România și faptul că e necesar ca măsurile s[ fie implementate imediat,
Image Description

06:56

- Externe - Ce cumpără americanii după atacul asupra Iranului. „Pentru mulți oameni este primul și singurul pas”

Când situația devine tensionată, americanii merg la cumpărături. În urma bombardamentelor americane asupra Iranului de săptămâna trecută, căutările pe Google pentru termeni ca „trusă de supraviețuire” și „dezastru nuclear” au crescut vertiginos în SUA, atingând niveluri nemaiîntâlnite de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, la sfârșitul lunii februarie 2022. Pe Amazon, căutările și vânzările de produse precum măști de gaze, truse de prim ajutor și lanterne cu energie solară au
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
satumare WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul satumare
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete