Incendiu la o grădiniță din Gornet-Cricov, 30 de copii evacuați
Aproape 30 de copii au fost evacuați marți dimineață dintr-o grădiniță din localitatea Gornet-Cricov, județul Prahova, după ce acoperișul clădirii a luat foc. În momentul izbucnirii incendiului, activitățile educative se desfășurau normal, dar nu s-au înregistrat victime, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.