Caderea Bastiliei și începutul Revoluției Franceze

Pe 14 iulie 1789, fortăreața medievală Bastilia a fost cucerită de către revoluționari, marcând un moment crucial al Revoluției Franceze. Deși fortăreața adăpostea doar șapte prizonieri, căderea ei simboliza sfârșitul Vechiului Regim și începutul unei noi ere pentru Franța.

Aproximativ 40.000 de oameni au năvălit în fortăreață, confiscând peste 30.000 de puști și 12 tunuri. Acest eveniment a devenit un simbol al luptei împotriva absolutismului regal și monarhiei. De la 1880, ziua de 14 iulie este sărbătorită ca Ziua Națională a Franței.

La acea vreme, regele Ludovic al XVI-lea se confrunta cu probleme economice severe și nevoia de bani, dar nu reușise să impună noi taxe în cadrul adunării Stărilor Generale. Adunarea, văzută inițial ca o soluție economică, s-a transformat într-un protest major împotriva condițiilor grele de trai din Franța.

În ziua de 14 iulie 1789, nemulțumiți de foametea provocată de recoltele slabe și numeroasele taxe, parizienii au atacat închisoarea Bastilia. Pentru mulți, Bastilia reprezenta absolutismul și autoritatea monarhiei. Căderea Bastiliei a fost prima mare victorie a parizienilor împotriva simbolului "Ancien Regime" („vechiul regim”).

A doua zi după asalt, s-a ordonat demolarea Bastiliei, lucrare încredințată lui Pierre-Francis Palloy. Până în 1785, regele avea puterea de a închide pe oricine fără proces, prin „scrisori cu sigiliu”. Fortăreața a fost construită în anii 1300, în timpul Războiului de 100 de ani împotriva englezilor, și avea ziduri de 30 de metri și apărarea unei garnizoane de 110 soldați.

Înaintea cuceririi, Bastilia era planificată pentru demolare, urma să fie înlocuită de o piață publică și avea doar șapte prizonieri. Printre aceștia se număra și celebrul marchiz de Sade, care a fost eliberat anterior asaltului.

În fața contextului economic dificil și foametei devastatoare, revoltele violente au izbucnit în rândul populației. Recolta slabă din 1788 a dus la creșterea prețului pâinii, iar nemulțumirile au escaladat. Regele Ludovic al XVI-lea a convocat Adunarea Stărilor Generale, dar inegalitatea în reprezentare a dus la formarea Adunării Naționale de către membrii celei de-a Treia Stare. Aceștia au jurat să nu se despartă până nu vor scrie o nouă Constituție, jurătura devenind cunoscută ca "Jurământul terenului de tenis".

Temerile privind desființarea forțată a adunării au crescut când regele a încercat să demoralizeze opoziția mutând trupele militare în Paris. Demiterea reformatorului Jacques Necker a inflamat și mai mult spiritele. După o perioadă de proteste și violențe, rebelii au cucerit Bastilia, simbol al opresiunii.

Asaltul a culminat cu predarea guvernatorului Bernard-Rene de Launay, care, împreună cu alți soldați, a fost ucis de mulțime. Acest eveniment prevestea violențele ulterioare ale Revoluției.

În octombrie 1789, regele Ludovic și familia sa au fost mutați la Paris. Tentativa de evadare din 1791 a eșuat, regele fiind forțat să accepte o nouă formă de guvernare. Adunarea Legislativă a preluat puterea până în 1792, urmată de Convenția Națională care a declarat Republica Franceză. Regele Ludovic al XVI-lea a fost decapitat în 1793, la scurt timp după și regina Maria Antoaneta.

Revoluția a declanșat un val de violențe, culminând cu execuții masive ale „dușmanilor Republicii”. Consecințele au fost profunde, schimbând radical structurile sociale și instaurând noi valori precum „Libertate, Egalitate, Fraternitate”.

Până în prezent, 14 iulie este sărbătorită cu parade militare, spectacole și focuri de artificii, perpetuând semnificația acestei zile în istoria Franței.