Miercuri dimineața, în jurul orei 10.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru salvarea unei persoane căzute într-o cameră a pompelor situată pe un șantier în lucru din municipiul Satu Mare, pe Bulevardul Lucian Blaga. La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD, cu un total de 6 cadre militare din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. Până la sosirea echipajelor profesioniste, paramedicii și medicii Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Satu Mare, care se aflau deja la fața locului, au coborât în camera tehnică și au acordat victimei primul ajutor, stabilizând-o medical. Persoana implicată este un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani, care a fost găsit conștient, dar cu multiple traumatisme. După stabilizare, acesta a fost extras de pompieri și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru investigații și îngrijiri suplimentare. Cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de autoritățile competente.
Fosta secretară a Partidei Romilor și vicecampioană națională la box feminin, Lakatos Denisa , a înscris ieri o nouă pagină în istoria județului nostru. Cu determinare și perseverență, ea a devenit prima femeie din Satu Mare admisă la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești. În data de 8 august, alături de alți 280 de elevi, Denisa a depus jurământul militar, un moment solemn care marchează
.
Detașamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit în jurul orei 19.30 pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada Muncii din municipiul Satu Mare. Din primele informații, incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum la nivelul dormitorului. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și descarcerarea din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare,
.
Sportivi amatori sau de performanță, atenție! La SCM Dr. Coica, în data de 9 august, începând cu ora 9, și 11 august începând cu ora 8, se vor efectua examinări medicale pentru medicina sportivă. Cei interesați sunt așteptați la cabinetul de pe str Poligonului nr. 1.
.
La data de 26 iulie, ora 18.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1F, în localitatea Săcășeni. Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 36 de ani, cetățean polonez, în timp ce conducea o motocicletă, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă periculoasă la dreapta și ar fi pătruns pe sensul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.