Folosindu-se de căile de comunicare parlamentare, deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, i-a adresat ministrului Agriculturii, Florin Barbu, solicitarea de a trimite o echipă de control la Satu Mare pentru a verifica de ce nu funcționează mult trâmbițatul sistem antigrindină în valoare de milioane de euro, după ce culturile agricole din mai multe zone ale județului au fost serios afectate din această cauză. Publicăm integral întrebările transmise de Adrian Cozma: Stimate domnule ministru, Modul deficitar în care funcționează Sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor la nivelul județului Satu Mare a determinat manifestarea mai multor fenomene hidrometeorologice deosebit de periculoase pe parcursul anului 2024. Cu titlu de exemplu, comisia mixtă județeană de constatare a pagubelor în agricultură, care a evaluat pagubele produse de grindină la nivelul UAT Urziceni, județul Satu Mare, a constatat numai la nivelul a 5 fermieri din localitate că peste 4,39 ha cultivate cu pepeni au fost distruse într-un procent de peste 85%. Fac precizarea că toate culturile din comuna Urziceni au fost afectate, precum și în alte localități din județ. Având în vedere faptul că aceste pagube însemnate îi pun pe fermieri în imposibilitatea de a relua activitatea (investiții financiare realizate pe care nu le mai pot recupera) și luând în considerare că cererea locală de pepeni va fi cel mai probabil satisfăcută prin importuri, vă solicit să-mi transmiteți următoarele informații: - În condițiile în care, din anul 2020, Guvernul României acordă despăgubiri fermierilor afectați de fenomenele meteorologice extreme, vă rog să precizați ce despăgubiri vor primi fermierii din județul Satu Mare pentru culturile distruse (cuantumul în funcție de tipul de cultură) și când vor fi virate sumele respective?
Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a dat o replică la postarea de ieri a colegului său parlamentar, deputatul PSD Mircea Govor, care s-a plâns de suspendarea Programului Rabla pentru mașini, anunțat anterior de Ministerul Mediului. Liberalul îi bate obrazul social-democratului, amintindu-i cine a condus guvernul în ultimii ani și cine a provocat deficitul bugetar uriaș care a dus la asemenea situații. Publicăm integral răspunsul deputatului Adrian Cozma: Exact
.
În continuarea scandalului cerșetoriei publice declanșate de primarul Kereskenyi Gabor pentru a plăti, cică, despăgubirile stabilite de instanță în procesul de calomnie pierdut de acesta împotriva deputatului liberal Adrian Cozma, acesta din urmă a făcut precizări în cadrul conferinței de presă susținute vineri la sediul PNL Satu Mare. El a prezentat extrasul de cont din ziua de 12 iunie care dovedește faptul că edilul-șef al municipiului Satu Mare a efectuat
.
Într-o postare publică pe o rețea de socializare, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a făcut apel la sătmăreni să doneze sume simbolice, în bancnote de 1 leu sau monede de 50 de bani, pentru a plăti despăgubirile stabilite de instanțele de judecată în urma unui proces de calomnie pe care l-a pierdut în fața deputatului PNL de Satu Mare, Adrian Cozma. Problema e că, potrivit precizărilor deputatului liberal, primarul
.
În vâltoarea anului electoral 2024, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a considerat că e amuzant să-l numească ”supozitor” și ”mic dictator” pe liderul PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma, care nu era adversarul său politic direct. Liberalul n-a stat prea mult pe gânduri și l-a dat în judecată pentru calomnie pe edilul-șef al Sătmarului, care, teoretic, ar trebui să fie un model de moralitate pentru comunitatea locală. După o
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.