Foametea teribilă exacerbează suferințele poporului din Gaza, măcinat deja de incertitudine și război. Drama unui conflict al cărui final nu poate fi încă întrezărit se răsfrânge cu precădere asupra celor mai vulnerabili. Femei, bătrâni și copii mor pe capete, în lipsa necesităților de bază: hrană și medicamente. Ducând lipsă de lapte praf pentru sugari, mamele sunt nevoite să caute soluții alternative pentru supraviețuirea micuților. Îi hrănesc cu ce apucă - ierburi, seminte, ceai sau mici bucăți de pâine, periclitându-le grav sănătatea. Hrănirea copiilor cu alimente solide prea devreme le poate perturba nutriția, ducând la probleme stomacale și risc de sufocare, spun experții în sănătate pediatrică, citați de Reuters. Într-un cort improvizat pe o plajă din Gaza, bunica lui Muntaha, o fetiță în vârstă de doar trei luni, macină năutul în granule cât mai mici pentru a forma o pastă cu care să o hrănească, știind că aceasta o va face să plângă de durere. Este însă o cursă disperată pentru a împiedica copilul să moară de foame. „Dacă bebelușul acesta ar putea vorbi, ar țipa la noi, întrebându-ne ce îi punem în stomac”, spune mătușa ei, Abir Hamouda. Muntaha face o grimasă și se zbate în timp ce bunica ei îi administrează pasta cu o seringă. Familia copilei nou-născute este una dintre numeroasele din Gaza care se confruntă cu alegeri dificile pentru a încerca să hrănească bebelușii, în special pe cei cu vârsta sub șase luni, care nu pot digera alimente solide. Laptele praf pentru sugari este rar după scăderea drastică a accesului la ajutoare în enclava palestiniană. Multe femei nu pot alăpta din cauza malnutriției, în timp ce alți copii sunt separați de mamele lor din cauza strămutării, a rănilor sau, în cazul lui Muntaha, a decesului. Familia ei spune că mama copilului a fost lovită de un glonț în timp ce era însărcinată, a născut prematur când se afla, inconștientă, la terapie intensivă și a murit câteva săptămâni mai târziu. „Sunt îngrozită de soarta bebelușului”, spune bunica ei, Nemah Hamouda. „I-am dat numele mamei sale, în speranța că va supraviețui și va trăi mult, dar suntem atât de speriați... Auzim că adulți și copii mor în fiecare zi de foame.” Muntaha cântărește acum aproximativ 3,5 kilograme, spune familia ei, cu puțin mai mult de jumătate din greutatea normală a unui copil de vârsta ei, născut la termen. După fiecare masă, fetița suferă de probleme stomacale, precum vărsături și diaree. Oficialii din domeniul sănătății și lucrătorii umanitari din Gaza au declarat pentru Reuters că multe familii hrănesc copiii cu ierburi și ceai sau cu pâine ori susan măcinat. Agențiile umanitare au raportat, de asemenea, cazuri în care părinții fierbeau frunze în apă, mâncau furaje pentru animale și măcinau nisip pentru a obține făină. Hrănirea copiilor cu alimente solide prea devreme poate perturba nutriția lor, provoca probleme stomacale și riscul de sufocare, spun experții în sănătate pediatrică.„Este o măsură disperată pentru a compensa lipsa de hrană”, a declarat purtătorul de cuvânt al UNICEF, Salim Oweis. „Când mamele nu pot alăpta sau nu pot oferi lapte praf adecvat, recurg la măcinarea năutului, pâinii, orezului, a orice pot găsi pentru a-și hrăni copiii... riscând sănătatea acestora, deoarece aceste alimente nu sunt destinate hrănirii sugarilor.” Criza umanitară din Gaza, care se agravează pe zi ce trece, a determinat marți principalul organism mondial de monitorizare a foametei să declare că se profilează cel mai rău scenariu posibil și că sunt necesare măsuri imediate pentru a evita decese în masă. Imaginile cu copii palestinieni slăbiți au șocat lumea întreagă. Autoritățile sanitare din Gaza au raportat că tot mai multe persoane mor din cauza lipsei de alimente. Până în prezent, numărul total se ridică la 154, dintre care 89 de copii, majoritatea murind doar în ultimele câteva săptămâni. Pe fondul furiei internaționale crescânde față de calvarul din Gaza, Israelul a anunțat în weekend măsuri pentru a facilita accesul la ajutoare. Însă Programul Alimentar Mondial al ONU încă nu a obținut permisiunile necesare pentru a livra ajutoare în cantitate suficientă. Israelul și SUA acuză gruparea militantă Hamas că fură ajutoarele – acuzație negată însă de militanți – și ONU că nu reușește să împiedice acest lucru. Organizația Națiunilor Unite afirmă că nu a văzut dovezi că Hamas ar deturna o mare parte din ajutoare. De cealaltă parte, Hamas acuză Israelul că provoacă foamete și că folosește ajutoarele ca armă, lucru pe care guvernul de la Tel Aviv îl neagă. Agențiile umanitare spun că în Gaza aproape nu mai există lapte praf pentru sugari. Cutiile disponibile pe piață costă peste 100 de dolari – o sumă imposibil de achitat pentru familii precum cea a lui Muntaha, al cărei tată a rămas fără loc de muncă de când războiul i-a închis afacerea cu falafel și a obligat familia să-și părăsească locuința. În secția de pediatrie a spitalului Al-Aqsa Martyrs din orașul Deir al-Balah, situat în centrul Gazei, stocul de lapte praf pentru sugari este aproape epuizat. O mamă a arătat cum a turnat pastă groasă de susan tahini într-un biberon și a amestecat-o cu apă. „Folosesc asta în loc de lapte, pentru a compensa lipsa acestuia, dar ea nu vrea să bea”, a spus Azhar Imad, 31 de ani, mama lui Joury, în vârstă de patru luni. „Îi prepar și schinduf, anason, chimen, orice fel de ierburi amestecate cu apă”, a adăugat femeia. Personalul medical de la spital a vorbit în repetate rânduri despre neputința de a privi cum sănătatea copiilor se deteriorează, fără a avea nicio modalitate de a-i hrăni. „Acum, copiii sunt hrăniți fie cu apă, fie cu leguminoase tari măcinate, iar acest lucru este dăunător”, a spus doctorul Khalil Daqran. „Dacă foamea continuă și în trei sau patru zile, copilul nu are acces imediat la lapte, atunci va muri”, a spus el.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.