Războiul din Ucraina continuă să modeleze relațiile externe ale Chinei. Când liderii europeni au vizitat Beijingul, săptămâna trecută, pentru a discuta despre comerț și securitate, nevoia de a găsi o soluție la război a fost unul dintre motivele majore pentru care relațiile sino-europene au ajuns într-un „punct de inflexiune”, potrivit Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Pentru Europa, legăturile strânse ale Chinei cu Rusia și sprijinul perceput pentru efortul său de război au umbrit relațiile dintre China și Europa timp de mai bine de trei ani. La Beijing, președintele Consiliului European, António Costa, le-a spus omologilor săi că China ar trebui „să își folosească influența asupra Rusiei pentru a respecta Carta Națiunilor Unite și pentru a pune capăt războiului său de agresiune împotriva Ucrainei”. Liderii chinezi au depus unele eforturi pentru a ajuta la negocierea unui acord de pace pe termen lung, dar nu au reușit să apropie conflictul de o rezoluție. Deși mulți oficiali din China își doresc sfârșitul războiului, este puțin probabil ca Beijingul să joace un rol principal în rezolvarea conflictului și în obținerea unei păci durabile în regiune, potrivit unei analize Foreign Affairs. Nu există un consens nici în rândul cercetătorilor chinezi, nici în rândul publicului larg cu privire la modul de înțelegere a războiului - și, prin urmare, cu privire la modul de răspuns. Legăturile strânse ale Chinei cu Rusia și cultura sa strategică au îngreunat, de asemenea, presiunea Beijingului asupra Moscovei pentru a face concesii care ar putea favoriza Ucraina. Cu cât războiul se prelungește, însă, cu atât va fi mai greu să se rezolve tensiunile fundamentale dintre China și Europa. La 40 de luni de la începutul războiului din Ucraina, membrii comunității strategice a Chinei, inclusiv oficiali de politică externă și securitate, cercetători și experți, au încă opinii diferite cu privire la cine este vinovat și cum ar trebui să reacționeze liderii de la Beijing. Platformele sociale chineze au fost cuprinse de dezbateri aprinse între vocile proruse și proucrainene. Pentru unii factori de decizie politică și cetățeni, războiul este un conflict între două state suverane, în care Rusia a încălcat integritatea teritorială a Ucrainei. Având în vedere propria istorie a Chinei de invazii străine, care au lăsat o amprentă de neșters în memoria sa colectivă, mulți lideri și cetățeni chinezi empatizează cu Ucraina. Retorica diplomatică a Chinei subliniază angajamentul său față de suveranitatea și independența națională și opoziția sa față de utilizarea forței împotriva altor state - principii care se aliniază cu Carta ONU și care reflectă poziția Ucrainei. Acțiunile Rusiei, așadar, contravin dreptului internațional pe care China pretinde că îl respectă. Mai mult, de la dizolvarea Uniunii Sovietice, China a stabilit relații pozitive cu Ucraina. Ucraina a furnizat tehnologie vitală Chinei, în special motoare cu reacție, ceea ce a fost un avantaj pentru dezvoltarea militară și industrială a Chinei. Alții văd războiul ca pe o continuare a reorganizării în curs a regiunii după sfârșitul Războiului Rece. Deși fostele republici sovietice sunt acum state independente, legăturile care le unesc datează de secole. Belarus, Rusia și Ucraina sunt deosebit de apropiate. Procesul de reconstrucție a acestor societăți interconectate de-a lungul granițelor nou trasate ale statelor naționale este mult mai ușor de spus decât de făcut - și a fost dificil, dureros și adesea sângeros. Pentru cei care privesc regiunea în această lumină, războiul din Ucraina face parte, de asemenea, dintr-un conflict de zeci de ani în care țările occidentale au ignorat nemulțumirile și preocupările fundamentale ale Rusiei. La fel cum tratamentul aplicat Germaniei de către Aliați după Primul Război Mondial a semănat semințele celui de-Al Doilea Război Mondial, intruziunea continuă a Occidentului în spațiul geopolitic tradițional al Rusiei după Războiul Rece a alimentat anxietățile Rusiei cu privire la încercuire. Odată ce regiunea a atins o stabilitate relativă în urma prăbușirii sovietice, a devenit inevitabil ca Rusia să încerce să se opună presiunii occidentale percepute. Citește și: Avertismentul șefului NATO: Putin ar putea ataca Europa pentru a-i permite lui Xi Jinping să cucerească Taiwanul Războiul din Kosovo din 1999, în care forțele ruse au ocupat pentru scurt timp aeroportul din Pristina, în Kosovo, a fost un semn timpuriu al sfidării Rusiei față de NATO. La fel a fost și anexarea Crimeei din 2014. Acordurile ulterioare de la Minsk au oprit luptele din estul Ucrainei pentru o perioadă, dar nu au putut rezolva disputa de fond. În mod similar, chiar dacă Rusia și Ucraina ar fi fost de acord să renunțe astăzi la arme, confruntarea pe termen lung dintre Rusia și Occident ar rămâne nerezolvată. Mulți membri ai publicului din China empatizează, de asemenea, cu acțiunile Rusiei, pentru că văd China ca ținta încercuirii și a restricțiilor occidentale. În ultimele decenii, în special în ultimii zece ani, Statele Unite și Europa au intensificat presiunea asupra Chinei din punct de vedere politic și economic. Majoritatea chinezilor cred că Statele Unite nu doresc să vadă ascensiunea unei Chine puternice și iau măsuri concrete pentru a frâna dezvoltarea Chinei. Dimpotrivă, cetățenii chinezi percep adesea diplomația Beijingului față de Occident ca fiind prea reținută și precaută și au un sentiment de justificare în confruntarea îndrăzneață, chiar nesăbuită, a Rusiei cu Occidentul. Poziția ambiguă a Chinei față de războiul din Ucraina din ultimii trei ani reflectă această diviziune internă de la Beijing. Nu este vorba doar despre dezacorduri între diferite tabere de opinie; în schimb, majoritatea factorilor de decizie recunosc ambele perspective și nu doresc să îmbrățișeze pe deplin pe una în detrimentul celeilalte. Documentul de poziție în 12 puncte privind Ucraina, emis de Ministerul Afacerilor Externe al Chinei în februarie 2023, întruchipează această tensiune. Primul principiu al documentului subliniază „respectul pentru suveranitatea națională și integritatea teritorială”, o declarație care susține apărarea teritoriului său de către Ucraina. De asemenea, China nu a recunoscut niciodată anexarea Crimeei de către Rusia și nici pretențiile sale asupra a patru regiuni din estul și sudul Ucrainei. Al doilea principiu al documentului, însă, care afirmă că „preocupările legitime de securitate ale tuturor țărilor trebuie luate în serios”, este o demonstrație voalată de susținere a temerilor Rusiei cu privire la presiunea occidentală, inclusiv extinderea NATO în ceea ce Moscova consideră a fi „curtea sa din spate”. China nu a ales acest război, iar liderii chinezi ar fi preferat probabil ca acesta să nu se fi întâmplat niciodată. Înainte de izbucnirea conflictului în februarie 2022, China a menținut relații de prietenie cu Rusia și cu Ucraina. Pe tot parcursul războiului, China a continuat să facă comerț cu ambele țări: mulți observatori occidentali se concentrează pe legăturile Chinei cu Rusia, dar China continuă să fie cel mai mare partener comercial al Ucrainei, în ciuda perturbărilor cauzate de război. Comerțul bilateral dintre China și Ucraina a ajuns la aproape 8 miliarde de dolari în 2024, potrivit sursei citate. Deși Beijingul continuă să caute domenii de cooperare cu Kievul, Rusia ocupă încă o poziție mult mai importantă în strategia generală de politică externă a Chinei. Rusia este o putere nucleară majoră și are o graniță terestră cu China care se întinde pe mai mult de 4.200 de kilometri. Comerțul anual dintre China și Rusia valorează aproape 250 de miliarde de dolari. Acțiunile și retorica SUA și Europei în timpul războiului au apropiat, de asemenea, China și Rusia. Liderii occidentali grupează adesea China și Rusia în aceeași tabără, etichetându-le ca făcând parte dintr-o „axă”, cum ar fi o „axă a autocrațiilor”, ceea ce a diminuat și mai mult percepțiile chineze despre țările occidentale și guvernele lor. Însă poziția Chinei nu este deloc absolută. Deși observatorii și politicienii occidentali s-au agățat de ideea unui „parteneriat fără limite” între China și Rusia, bazându-se pe utilizarea repetată a expresiei de către liderii chinezi, această idee exagerează complexitatea relațiilor sino-ruse. Expresia în sine este mai degrabă o înfloritură retorică decât o descriere a modului în care Beijingul vede Moscova. Toate relațiile externe implică dezacorduri, diferențe și potențiale conflicte - iar legăturile bilaterale dintre China și Rusia nu fac excepție. Înclinația generală a Chinei către Rusia ascunde provocările și contradicțiile din relația Beijingului cu Moscova. Respectarea sancțiunilor financiare occidentale a îngreunat soluționarea comerțului sino-rus. Creșterea comerțului bilateral dintre China și Rusia a stagnat în 2024 și a scăzut cu aproape zece procente în prima jumătate a anului 2025. Și, deși țările occidentale au criticat frecvent China pentru acuzațiile conform cărora componente chinezești au fost folosite în armele rusești, Ucraina a desfășurat pe scară largă drone fabricate în China și a folosit piese fabricate în China pentru propria producție de drone. Citește și: ANALIZĂ Xi, omul care are cea mai mare putere asupra lui Putin. Rusia nu va plăti doar cu ruble sprijinul Beijingului pentru Moscova Teoretic, China este bine poziționată pentru a aduce aceste țări la masa negocierilor. China a jucat un rol din ce în ce mai activ în medierea conflictelor internaționale în ultimii ani, inclusiv negocierea unui acord care a restabilit legăturile dintre Iran și Arabia Saudită, și intermedierea păcii între Rusia și Ucraina ar elimina un obstacol major în calea îmbunătățirii legăturilor Chinei cu Europa. O astfel de descoperire ar putea, de asemenea, să orienteze ordinea internațională către o multipolaritate sporită și să combată diviziunea binară tot mai accentuată dintre China și Rusia, pe de o parte, și Statele Unite și țările occidentale, pe de altă parte. Dacă China ar reuși să pună capăt războiului, și-ar consolida imaginea internațională de putere mondială responsabilă. Realitatea, însă, este că-i puțin probabil ca Beijingul să joace un rol central în rezolvarea conflictului. Orice rol pe care l-ar juca ar fi cel mult secundar și limitat la participare. Dacă un proces de pace multilateral ar prinde contur, China și-ar ocupa cu bucurie locul la masa negocierilor dacă ar fi invitată. Însă Rusia și Ucraina sunt părțile directe la acest război, iar Statele Unite și Europa sunt participanți indirecți prin ajutor militar. Dacă cei doi beligeranți principali - Rusia și Ucraina - nu sunt dispuși să înceteze luptele și dacă ambii rămân precauți în ceea ce privește garanțiile de securitate de încetare a focului postbelic, China nu va reuși ca mediator terț. Legăturile geopolitice ale Chinei îi limitează, de asemenea, capacitatea de a media eficient conflictul. Relațiile de prietenie ale Chinei cu Rusia îi limitează spațiul de manevră, pentru că Beijingul este reticent în a presa Moscova să facă concesii majore. Cultura strategică a Chinei îi modelează diplomația: atunci când o țară este în general aliniată cu China, Beijingul ezită să critice politicile specifice ale acelei țări - chiar dacă în privat nu este de acord cu ele. Națiunile occidentale au îndemnat în repetate rânduri China să își folosească puterea pentru a pune presiune pe alte țări - inclusiv Iran, Coreea de Nord și Sudan, alături de Rusia - dar China respinge de obicei aceste apeluri. Între timp, relațiile tensionate ale Chinei cu Statele Unite și Europa îi limitează și mai mult potențialul de mediator. Ucraina și țările occidentale ar putea să nu dorească să vadă China conducând negocierile de pace, chiar dacă ar fi dispusă să facă acest lucru, probabil pentru că cred că China ar insista asupra unei soluții favorabile Rusiei. Dacă alte părți ar pune capăt războiului, liderii chinezi ar spera atunci să contribuie la eforturile de menținere a păcii și de reconstrucție postbelică. Dar este puțin probabil ca China să preia inițiativa în aducerea părților la masa negocierilor. Citește și: Motoare chinezești, livrate sub denumirea de „unități de răcire”, sunt folosite în dronele rusești care atacă Ucraina Până în prezent, și în ciuda insistențelor Beijingului că dorește să îmbunătățească relațiile cu țările europene, războiul din Ucraina rămâne cel mai important factor iritant în relațiile dintre China și Europa. Când a izbucnit războiul, comunitatea strategică a Chinei l-a considerat un conflict semnificativ, dar îndepărtat. Nu a reușit să înțeleagă amploarea impactului conflictului asupra Europei - și nici nu a prevăzut cât de profund va afecta războiul relațiile Chinei cu Europa. În 2019, Uniunea Europeană a introdus o strategie care consideră China un rival sistemic, un concurent și un partener. Însă, în timp ce rivalitatea și concurența sunt ușor de stabilit, parteneriatul s-a dovedit a fi evaziv. Beijingul consideră din ce în ce mai mult caracterizările Chinei de către SUA și Europa ca fiind toxice pentru o relație mai bună. Prin urmare, factorii de decizie din China au puțin interes să susțină pozițiile SUA și Europa cu privire la război și să sacrifice relația sa cu Rusia, chiar dacă acest lucru ar ajuta la ameliorarea tensiunilor cu Europa. Din perspectiva Beijingului, Europa este cea care ar trebui să își corecteze percepțiile greșite despre rolul Chinei în acest război - nu China, care trebuie să își schimbe strategia. Când războiul se va încheia în cele din urmă, modul în care va fi rezolvat va modela relațiile dintre fostele republici sovietice și va determina viitorul arhitecturii de securitate a Europei. Dacă Rusia va ieși slăbită, unele țări din Europa de Est și Caucaz s-ar putea orienta și mai mult către Uniunea Europeană și Turcia, în timp ce statele din Asia Centrală ar putea urmări politici externe mai echilibrate pentru a se proteja de conflictul dintre China, Rusia și alți actori regionali. În schimb, dacă războiul se încheie într-un mod favorabil Rusiei, influența Moscovei asupra acestor regiuni s-ar putea întări. Aceste rezultate divergente vor modela strategia Chinei. Ceea ce își dorește în cele din urmă Beijingul este un mediu regional stabil, deschis și previzibil, care să îi permită să mențină legături de prietenie, extinzându-și în același timp interesele comerciale și economice. Ambele scenarii viitoare posibile riscă noi tensiuni sau chiar conflicte violente în regiune, ceea ce ar putea tensiona relațiile țărilor cu China și ar putea cauza mai multe dureri de cap Beijingului. Strategii Chinei dezbat cum s-ar putea desfășura aceste eventualități postbelice și cum se poate pregăti China pentru realinierile viitoare. China a încercat să rămână neutră sau chiar pasivă într-un război pe care nici nu l-a anticipat, nici nu l-a salutat cu bucurie. Însă această abordare nu a redus tensiunile. În schimb, și contrar dorințelor Chinei, războiul a înrădăcinat și mai mult antagonismele marilor puteri dintre China, Rusia, Statele Unite și Europa. Nimeni nu a beneficiat de acest rezultat - cu atât mai puțin Ucraina. Dar până la sfârșitul războiului, este puțin probabil ca cineva să poată schimba cursul. Citește și: Antonia Colibășanu: China este pe aceeași punte de înțelegere a situației cu Statele Unite: își dorește să aibă Moscova stabilă