Comemorarea deportării svabilor sătmăreni la Satu Mare

Comemorarea deportării svabilor sătmăreni la Satu Mare

Duminică, la Satu Mare, s-au desfășurat evenimentele organizate de Forumul Democrat German pentru a marca comemorarea deportării svabilor sătmăreni, un moment trist în istoria acestei regiuni. Deportarea a dus la o reducere drastică a populației germane, care trăia aici de peste trei secole.

La slujba religioasă de la Biserica Calvaria, preotul comunității germane, Jozsef Fanea, a îndemnat participanții să aprindă câte o candelă pe altar, aducând omagiu celor aproape 1.000 de concetățeni care nu s-au mai întors din taberele de muncă forțată din mina de la Donbas, zonă afectată și acum de conflictul din Estul Ucrainei.

După slujbă, reprezentanții comunităților svăbești din județ au depus coroane de flori la placa memorială dedicată celor 5.000 de părinți și bunici deportați în primele zile ale anului 1945, cu destinația URSS. Din aceștia, doar 4.000 au reușit să se întoarcă, după ani de suferințe, având un statut fragil de sănătate și un spirit zdrobit, dar totuși hotărâți să își reconstruiască gospodăriile admirate de toți.

Deportarea a fost determinată de originea lor germană, chiar dacă majoritatea svabilor erau deja maghiarizați sau romanizați, în funcție de comunitățile pe care le frecventau. Autoritățile sovietice, ce controlau la acel moment zona, nu au ținut cont de aceste aspecte culturale. Criteriile pentru selecția deportaților erau „flexibile” și erau bazate pe culpabilizarea colectivă, subliniind că toți germanii erau considerați responsabili pentru pagubele cauzate în război de Germania nazistă.

În câteva zile, toate satele svăbești au fost golite de tinerii apți de muncă, inclusiv copii și adolescenți. Aceștia și-au petrecut tineretea în lagărele de muncă, unde erau răzbunați de sovietici pentru crimele războiului, fără a avea legătură cu acestea. Din păcate, unul din cinci deportați a murit din cauza foamei, torturii, bolilor și epuizării.

Cei care au supraviețuit și s-au întors după aproape cinci ani, în urma presiunilor internaționale asupra regimului de la Moscova, s-au confruntat cu același regim stalinist înapoi acasă și au fost nevoiți să păstreze tăcerea timp de patru decenii în legătură cu suferințele trăite în Donbas. Aceștia povesteau doar în șoaptă despre durerile lor nepoților...