De 1 Iunie, copiii asistați social și nu numai din judetul Satu Mare vor avea parte de distracție la ”Zâmbete În Insula De Bucurie”. Evenimentul organizat de Asociația ”Acces La Viitor”, ajuns la ediția a VIII-a, aduce și de această dată surprize, jocuri și concursuri beneficiarilor campaniei, cu un decor de poveste, însoțit de muzică și voie bună. Fiind un picnic în aer liber, copiii se bucură de pizza, tort, înghețată și sucuri, iar competiția de fotbal, sesiunea de Happy Dance cu Brigitte sau concursul de Miss vin să întregească sărbătoarea dedicată în exclusivitate celor peste 200 de copii aflați în grija DGASPC Satu Mare și din medii defavoriazate, beneficiari ai altor ONG-uri sătmărene, invitați la petrecere. Un moment plin de însemnătate și emoție este premierea tinerilor care urmează să iasă din sistem la împlinirea majoratului și terminarea studiilor obligatorii. Întâlnirea are loc sâmbătă, 1 iunie, de la ora 10.00, la Taberele Școlare Satu Mare.
O intervenție dificilă a avut loc sâmbătă în localitatea Andrid, unde pompierii Detașamentului Carei au salvat doi căței căzuți într-o fântână adâncă de aproximativ 9 metri. Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 20.00, iar echipajele de intervenție s-au deplasat rapid la fața locului, unde au constatat că doi pui de câine se aflau captivi într-o fântână îngustă și adâncă, fiind în pericol iminent.
.
Devotament și spirit de echipă – acestea au fost valorile care au definit participarea Serviciilor Private și Voluntare pentru Situații de Urgență (SPSU și SVSU) la etapa interjudețeană a concursurilor profesionale desfășurate în perioada 10- 11 iulie în județul Maramureș. Evenimentul a adunat la start cele mai bine pregătite echipaje din 7 județe, Satu Mare fiind reprezentat de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Căuaș şi Serviciul Privat pentru Situaţii
.
Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit în cursul nopții trecute la două evenimente distincte, petrecute la interval de doar câteva ore, ambele implicând riscuri majore pentru siguranța cetățenilor. Primul apel la numărul unic de urgență 112 a fost înregistrat aseară, puțin după ora 22:30, semnalând izbucnirea unui incendiu la un autoturism parcat în fața unei case pe strada Cezar Bolliac din municipiul Satu Mare. La fața
.
Bilanțul provizoriu al misiunilor pompierilor militari sătmăreni pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase. Pompierii militari sătmareni desfășoară misiuni pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase manifestate la nivelul județului. Echipajele operative acționează: - pentru înlăturarea de elemente desprinse de la acoperișuri de bloc; - pentru degajarea arborilor căzuți pe carosabil și autoturisme; - pentru lichidarea incendiilor de vegetație din localitățile Satu Mare, Căpleni și Craidorolț; - pentru lichidarea unui incendiu produs
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.