• joi, 31 iulie, timp de patru ore, se va întrerupe furnizarea apei potabile la trei blocuri din cartierul Progresul, pentru executarea unor lucări de reabilitare a rețelei • vor fi afectate, de asemenea, Școala „I. L. Caragiale” și Grădinița nr. 8 Compania de Utilități Publice (CUP) „Dunărea” Brăila anunță că va întrerupe furnizarea apei potabile în ziua de joi, 31 iulie, între orele 9:00 și 13:00, pentru executarea unor lucrări de reabilitare a rețelelor de apă potabilă. În acest context, vor fi afectați de oprirea furnizării apei potabile toți utilizatorii casnici, agenții economici și instituțiile publice din zona blocurilor B10, B11 și B12, din Ansamblul Progresul, Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Brăila, precum și Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 8. „Regretăm faptul că vor fi afectați de aceste lucrări mai mulți utilizatori și îi asigurăm că societatea noastră va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt, dar aceste intervenții sunt necesare pentru modernizarea rețelelor de distribuție a apei potabile. Rugăm abonații afectați de lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, precizează reprezentanții companiei. Consumatorii sunt informați, de asemenea, că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Recomandarea CUP „Dunărea” este să se folosească apa doar în scopuri menajere, pentru scurt timp, până la limpezirea ei. Brăila stiri Braila CUP „Dunarea” Braila Amenzi uriașe aplicate de Garda de Mediu Brăila Economic 30 July 2025 Întâlnire de lucru ITM - CECCAR Brăila pe tema REGES ON-LINE Economic 30 July 2025 Locuitorii din Cuza Vodă și Stăncuța au conductă nouă, dar apa va fi tulbure timp de câteva zile Economic 26 July 2025 Zeci de stații electrice pentru Brăila și Chiscani Economic 25 July 2025 Tupeiști pe motoare Capacele ”terorii” Sute de pelerini la hramul Mănăstirii „Sf. Pantelimon” Lacu Sărat Infanteriștii Flotilei, misiune în Bosnia și Herțegovina O nouă conducere la CUP «Dunărea» ”Murgoci” și ”Iorga” se mențin în top Locuitorii din Cuza Vodă și Stăncuța au conductă nouă, dar apa va fi tulbure timp de câteva zile Sărbătoarea folclorului autentic, la Brăila Interlopul Soare, trimis la închisoare O singură medie de 10 la Evaluarea Națională, la Brăila. A fost obținută de Mihail Fabian Dincă Enache, elev al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” O nouă conducere la CUP «Dunărea»
O firmă în ascensiune în domeniul contabilității, Camanasof Conta Consult, a urcat pe locul secund al podiumului din Topul Local al Societăților de Expertiză Contabilă din județul Satu Mare, conform clasamentului alcătuit de organizația reprezentativă, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). Echipa firmei care reunește cele mai pricepute și mai frumoase contabile din județul Satu Mare, în frunte cu fondatoarea Camelia Suciu, a preluat premiul ce i
.
Dorin Bob, antreprenor de succes din Transilvania, a obținut două finanțări europene în valoare totală de 4,6 milioane de euro, potrivit satumareonline.ro. Aceste fonduri au fost alocate pentru extinderea activităților agricole în județul Satu Mare, prin crearea de noi plantații de aluni, reconversia unei livezi existente, instalarea de sisteme moderne de irigații și dotarea cu echipamente de ultimă generație.
În prezent, Dorin Bob deține 460 de hectare cultivate cu aluni în
.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat demararea înscrierilor în programul "Rabla Auto 2025". Potrivit secretarului de stat Cristian Valer Beseni, persoanele juridice de drept privat care doresc să își înnoiască parcul auto pot depune aplicații începând de joi, 29 mai, ora 10:00, conform informațiilor oferite de satmareanul Beseni.
Procedura de aplicare este simplă, așa cum a fost în anii anteriori. Fiecare solicitant trebuie să încarce pe platforma electronică doar cererea
.
Vineri, la Complexul Esedra din Satu Mare, a avut loc Conferința Regională "IMM ROMANIA - Dialog social și Dezvoltare Durabilă", un eveniment organizat de Consiliul Național al IMM-urilor din România (CNIPMMR), în colaborare cu Federația Patronatelor IMM Nord-Vest și Patronatul IMM Satu Mare. Potrivit satumareonline.ro, conferința a adunat peste 100 de antreprenori din județele Regiunii Nord-Vest, alături de reprezentanți ai autorităților și lideri din instituții publice.
Evenimentul a avut o structură
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.