* miercuri, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada 1 Decembrie 1918, în dreptul tarabelor din Piața Halelor, ar avea loc un conflict între două persoane * agresiunea s-a produs pe fondul unui conflict spontan și a consumului de alcool * potrivit unor brăileni aflați la piață, cei doi s-ar fi lovit și oamenii aflați în zonă s-au speriat Doi tineri au intrat în confict, în zona tarabelor de la Piața Halelor, iar oamenii aflați la cumpărături s-au speriat. S-a făcut sesizare la 112 și polițiștii au intervenit, unul dintre tineri, care a fost lovit cu o sticlă, fiind transportat la spital. ”Nu știu ce aveau, erau băuți, dar au început să se lovească și să se fugărească pe aici. Normal că ne-am speriat”, ne-a spus o femeie care era la piață și care ne-a anunțat despre incident. De la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila ni s-a transmis că, la data de 9 iulie, în jurul orei 14:15, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe strada 1 Decembrie 1918, în dreptul tarabelor din Piața Halelor, ar avea loc un conflict între două persoane. ”Din primele verificări a rezultat că, în zona tarabelor din Piața Halelor, pe fondul unei discuții în contradictoriu și a consumului de alcool, un tânăr de 23 de ani, din Brăila l-ar fi lovit cu o sticla pe un alt tânăr de 29 de ani, din Brăila, în zona antebrațului”, au spus polițiștii. Tânărul de 29 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totuși, după cum au precizat polițiștii, acesta a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu conform Legii 26/2024. În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Brăila stiri Braila Piata Halelor Braila lovire sau alte violente braila Pisică lovită cu sapa. Dosar penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor Local 10 July 2025 Bărbat prins cu aproape 500 pachete cu țigări de contrabandă Local 9 July 2025 Jandarmi în acțiune în Stațiunea Lacu Sărat dar și în municipiu și județ Local 9 July 2025 Bărbat prins cu o pușcă neletală cu lunetă și 96 de proiectile, deținute ilegal Local 8 July 2025 Fără ”cocoașele” lui Antistescu Pisică lovită cu sapa. Dosar penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor Administrația Dragomir. Ajutoare pentru patru familii din Chercea, afectate de un incendiu puternic „Vacanță în pridvorul bisericii” pentru sute de copii brăileni O singură medie de 10 la Evaluarea Națională, la Brăila. A fost obținută de Mihail Fabian Dincă Enache, elev al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Propunere în CLM: asigurarea transportului cu autobuz spre Stațiunea Lacu Sărat Agrement la Blasova, încă o etapă Aflat în arest preventiv, după ce și-a omorât soția în bătaie, vrea la ”domiciliu” pentru că… are de strâns recolta Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie
La data de 23 iunie, în intervalul orar 05.30-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă cu efective mărite, în cartierul Sătmărel a municipiului Satu Mare, care a avut drept scop prevenirea și descurajarea faptelor de natură penală și contravențională comise în mediul stradal, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență. În cadrul acțiunii,
.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, au pus în aplicare 42 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Satu Mare, Sibiu, Cluj, Hunedoara, Maramureș și Brăila. Activitățile se desfășoară într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, acceptare de operațiuni
.
operațiunea împotriva illegalităților legate de arme în Satu Mare
Conform satumareonline.ro, în cadrul unei acțiuni denumite JUPITER, polițiștii din Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au desfășurat mai multe percheziții în ultimele săptămâni. La data de 5 iunie, aceștia au executat două mandate de percheziție la domiciliu în cadrul unui dosar penal legat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În perioada 14 mai -
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.